Sa ne amintim de Holocaustul uitat

Posted on Posted in Stiri

De multe ori numit „Holocaustul uitat”, Holocaustul romilor este de obicei trecut cu vederea atunci când se vorbește despre genocidul petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Următorul extras este definiția Holocaustului oferită de Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite (MMHSU), una dintre definițiile cel mai des utilizate de istorici:

„Holocaustul a fost persecuția și uciderea sistematică, sponsorizată de stat, a șase milioane de evrei de către regimul nazist și de aliații și colaboratorii săi. Holocaust este un cuvânt de origine greacă care înseamnă „sacrificiu prin foc”. Naziștii, care au ajuns la putere în Germania în ianuarie 1933, credeau că germanii erau „superiori din punct de vedere rasial” și că evreii, considerați „inferiori”, erau o amenințare extraterestră pentru așa-numita comunitate rasială germană.

În timpul Holocaustului, autoritățile germane au vizat și alte grupuri pe care le percepeau ca fiind, rasial și biologic, inferiori: romi (țigani), persoane cu dizabilități, unele popoare slave (polonezi, ruși și alții), prizonieri de război sovietici, și oamenii de culoare. Alte grupuri au fost persecutate din motive politice, ideologice și comportamentale, printre care comuniști, socialiști, martorii lui Iehova și homosexuali ”[i].

Când ne uităm la definiția dată de MMHSU, uciderea în masă a populației evreiești este una dintre primele menționate. În paragraful următor, sunt menționate celelalte grupuri de victime, cum ar fi persoanele cu dizabilități, popoarele slave și romii, care par să le pună într-o poziție mai puțin importantă. Dar se poate cuantifica suferința umană?

Se pare că exact asta facem folosindu-ne de cifre. Numărul evreilor afectați a fost cel mai mare (aproximativ 6 milioane de decese), prin urmare, cel despre care s-a vorbit cel mai des, deoarece au fost prima țintă a naziștilor. Cu toate acestea, regimul fascist a pledat pentru puritatea rasei ariene, prin urmare, găsind și populația de romi ca o amenințare, alături de popoarele slave, homosexuali și persoane cu dizabilități (aproximativ 11 milioane de decese împreună).

Istoricii estimează că între 220.000 și 500.000 de romi au fost uciși de germani și colaboratorii lor – 25% până la peste 50% din un număr estimat de 1 milion de romi din Europa la acea vreme. Cercetările ulterioare citate de Ian Hancock au estimat că numărul de morți este de aproximativ 1,5 milioane din aproximativ 2 milioane de romi[ii].

Pare corect să cinstim și să jelim victimele evreiești ale Holocaustului și să ignorăm complet victimele romilor care au trecut printr-un tratament similar de când strămoșii lor s-au stabilit pe acest continent? În articolul următor voi prezenta pe scurt istoria Holocaustului romilor și asemănările dintre modul în care au fost tratați aceștia și evreii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Romii în Europa de dinainte de război

La fel ca evreii, discriminarea romilor a început cu mult înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Romii, originari din India, au intrat în Europa între secolele VIII și X e.n. Ei s-au răspândit pe continent și s-au stabilit acolo. Romii care locuiesc în diferite locuri se identifică prin nume diferite, cum ar fi Sinti (Germania), Kalderash (Europa de Est), Lalleri (Austria și Germania), Lovari (Ungaria), Manouches (Franța) etc., dar termenul „romi” a ajuns să includă atât grupările sinti, cât și grupurile de romi, deși unii romi preferă să fie cunoscuți ca „țigani”[iii]. Profesiile pe care le practicau în mod tradițional erau cele ale meșterilor și erau fierari, cizmari, tinichigii, negustori de cai și producători de unelte. Alții erau interpreți precum muzicieni, dresori de animale de circ și dansatori. Ei au fost disprețuiți și persecutați timp de secole, de multe ori fiind chiar înrobiți[iv].

În 1905, în Germania a avut loc o dezbatere publică privind „lupta împotriva ciumei țigănești”[v]. În 1939, din milionul de romi care trăiau în Europa, 30.000 trăiau în Germania Mare.

Între 1933 și 1939, pe vremea când Hitler a devenit conducătorul Germaniei, țara lua deja măsuri pentru urmărirea penală a romilor. Nemții s-au orientat spre igiena rasială încercând să determine caracteristicile fizice ale romilor și l-au angajat pe dr. Robert Ritter. Acesta se specializa în biologie criminală; adică ideea că comportamentul criminal este determinat genetic. Studiul său a stabilit că romii erau purtători de sânge „degenerat” și de caracteristici criminale. După 1936, romii au fost supuși legilor rasiale de la Nürnberg și multor altor legi rasiste. Mulți romi care au intrat în atenția statului au fost obligați să fie sterilizați. În toată Germania, atât cetățenii locali, cât și detașamentele poliției locale au început să închidă romii în lagăre municipale. Mai târziu, aceste tabere au fost transformate în lagăre de muncă forțată pentru romi[vi].

Cele opt stagii ale genocidului

Se pare că toate genocidele au loc în opt etape. Acest lucru este valabil atât pentru genocidul romilor, cât și pentru cel evreu.

În primul rând, naziștii au început cu clasificarea. Această etapă era necesară pentru a împărți oamenii între „ai noștri” – „rasa pură ariană” – și „alții” – romii, evreii, homosexualii etc.

În al doilea rând, a existat simbolizarea. În această etapă, s-au dat nume clasificărilor, care au servit scopului de a-i distinge pe „ei” de „noi” prin culoarea pielii sau port. Modul foarte specific de îmbrăcăminte al evreilor și al romilor i-a făcut foarte vizibili în cadrul comunităților germane ale vremii.

A treia etapă, dezumanizarea, unde un grup – naziștii – neagă umanitatea celuilalt grup – evreii și romii. Membrii acestuia sunt asemănați cu animale, paraziți, insecte sau boli. Dezumanizând victima, ucigașul nu mai apare ca un criminal. În această etapă, propaganda urii a fost folosită pentru a calomnia grupul de victime.

A patra etapă este organizarea. Genocidul a fost organizat de stat, care a făcut planuri pentru a scăpa societatea de „indezirabili”. Unități speciale au fost instruite și înarmate pentru a îndeplini acest scop, adică armata germană.

În al cincilea rând, polarizarea, care avea ca scop separarea grupurilor. Guvernul nazist a difuzat propagandă polarizantă, a adoptat legi care interzic căsătoria sau interacțiunea socială.

A șasea etapă, pregătirea, a implicat identificarea victimelor și separarea lor din cauza identității lor etnice (romi) sau religioase (evrei). Membrii grupurilor de victime au fost obligați să poarte simboluri de identificare precum steaua lui David. Proprietatea lor a fost expropriată. Au fost segregați în ghetouri, forțați în lagăre de concentrare sau exilați într-o regiune stearpă și au murit de foame.

Exterminarea a fost a șaptea etapă. Aceasta a implicat uciderea în masă a grupurilor nedorite. Naziștii au numit-o „exterminare” pentru că nu credeau că victimele lor sunt pe deplin umane. Pe măsură ce genocidul a fost organizat de stat, forțele armate au lucrat cu miliția pentru a ucide grupurile persecutate.

În cele din urmă, etapa a opta, negarea. Aceasta urmează întotdeauna unui genocid. Autorii Holocaustului au dezgropat gropile comune, au ars cadavrele, încercând să ascundă probele și să-i intimideze pe martori. Nemții au negat faptul că au comis vreo infracțiune și de multe ori au dat vina pe victime. Au blocat investigațiile și au continuat să guverneze până când au fost expulzați de la putere de către forțele aliate.

Romii în timpul Holocaustului

Soarta romilor a semănat cu cea a evreilor. Sub regimul nazist, autoritățile germane au supus romii la internare arbitrară în armata nazistă, muncă forțată și ucidere în masă. Autoritățile germane au ucis zeci de mii de romi pe teritoriile ocupate de germani din Uniunea Sovietică și Serbia și alte câteva mii în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, Chelmno, Belzec, Sobibor și Treblinka. SS și poliția au încarcerat romii în lagărele de concentrare Bergen-Belsen, Sachsenhausen, Buchenwald, Dachau, Mauthausen și Ravensbrück.

Când a început cel de-al Doilea Război Mondial, nemții au decis să-și deporteze toți nedoriții în afara Germaniei, inclusiv romii germani, de obicei în lagărele de concentrare pe care le construiseră în Polonia. Condițiile în care trebuiau să trăiască și să lucreze romii s-au dovedit letale pentru mulți dintre ei. Curând, nemții și-au dat seama că lagărele de concentrare poloneze erau supraaglomerate de evrei și de restul „indezirabililor” și au venit cu ideea soluției finale sau a lagărelor de exterminare. Romii nu au fost scutiți de această soartă crudă și cei care nu au murit pe drum din cauza condițiilor atroce au fost trimiși în camerele de gazare alături de populația evreiască. Aproape fiecare lagăr de concentrare din Germania avea prizonieri romi. În lagăre, toți deținuții purtau marcaje de diferite forme și culori, care îi identificau pe categorii de prizonieri. Romii purtau petice triunghiulare negre, simbolul „asocialilor” sau verzi, simbolul infractorilor „profesioniști”. În Auschwitz-Birkenau, romii au avut propriile sectoare în taberele pentru bărbați și femei. În plus, aceștia au fost supuși experimentelor „medicale” ale doctorului Josef Mengele. În 1944, când era clar că naziștii vor pierde războiul, nemții au fost forțați să părăsească Auschwitz, dar au decis să omoare toți prizonierii. Personalul lagărului a reușit să ucidă practic toți romii rămași prin camerele de gazare din Birkenau[vii].

Romii care locuiau în teritoriile ulterior ocupate de germani erau de obicei trimiși în lagăre de concentrare sau erau împușcați imediat de către unități mobile de ucidere precum Einsatzgruppen.

În România, autoritățile nu au anihilat în mod sistematic romii. În schimb, au decis să-i trimită în masă în Transnistria. Între 1941 și 1942, când au avut loc deportările, autoritățile române au reușit să deporteze în jur de 26.000 de romi. Mulți dintre ei au murit pe drum din cauza foametei, a bolilor sau a tratamentului brutal. De multe ori, odată ajunși în lagărul de concentrare din Transnistria, aceștia au trebuit să împartă o cameră mică cu alte familii și au fost obligați să doarmă pe jos, deoarece nu existau paturi. Transnistria a fost abandonată abia în primăvara anului 1944, când s-au apropiat trupele sovietice. Aproximativ jumătate din totalul romilor deportați au murit în Transnistria până în 1944, în principal ca urmare a malnutriției, frigului și tifosului[viii] [ix].

Romii după Holocaust

După război, discriminarea împotriva romilor a continuat în toată Europa Centrală și de Est. Republica Federală Germania a stabilit că toate măsurile luate împotriva romilor înainte de 1943 erau măsuri oficiale legitime împotriva persoanelor care comiteau fapte penale, nu rezultatul unei politici determinate de prejudecăți rasiale. Această decizie a închis efectiv ușa restituirii pentru mii de victime ale romilor, care fuseseră încarcerate, sterilizate cu forța și deportate din Germania pentru nicio infracțiune specifică.

Abia la sfârșitul anului 1979, Parlamentul Federal Vest-German a identificat persecuția nazistă a romilor ca fiind motivată rasial, determinând eligibilitatea majorității romilor pentru a solicita despăgubiri pentru suferința și pierderile lor sub regimul nazist. Însă, la acel moment, mulți dintre cei care au devenit eligibili muriseră deja[x].

Această ignorare a experințelor trăite de romi în timpul Holocaustului este răspândită în multe țări europene. Suferințele romilor din timpul Holocaustului sunt atât de des trecute cu vederea încât, din anii 1970, a fost construită o fermă mare de porci pe locul unei foste „lagăr de țigani” din actuala Republica Cehă. Comunitatea locală de romi s-a străduit să obțină recunoaștere din partea autorităților încă din anii 1990 și a reușit să închidă ferma doar în 2018. Guvernul a semnat un contract care acceptă construirea unui memorial în acest loc până în 2023[xi].

În România, după 1944, romii care au reușit să se întoarcă acasă de multe ori au constatat că locuințele lor au fost distruse. Genocidul romilor a fost ignorat de guvernul român și, la instalarea regimului comunist, în 1948, organizațiile rome au fost scoase în afara legii, astfel încât aceștia au putut să își comemoreze victimele deportărilor numai după 1989. Supraviețuitorii nu au primit nicio despăgubire și nici o formă de comemorare. Niciun monument sau piatră memorială a fost dedicată până acum romilor victime ale Holocaustului din România. Autoritățile române au fost de acord să acorde supraviețuitorilor Holocaustului unele drepturi foarte târziu. Cu toate acestea, deși cadrul legal care permite supraviețuitorilor o pensie mică a fost creat în 2000, România a întârziat implementarea acestui cadru pentru sute de romi. Autoritățile au interpretat legea după cum au considerat potrivit, cerând în mod nerezonabil romilor tot felul de documente și probe și chiar autorități publice spunând că „Legea 189/2000 nu este pentru țigani”[xii]. Se pare că practica rasismului în cadrul birourilor autorităților publice române este încă obișnuită și larg acceptată. Acest context îngreunează și mai mult lupta supraviețuitorilor romi ai Holocaustului pentru a-și obține drepturile legale[xiii].

Concluzii

Povestea Holocaustului romilor este foarte asemănătoare cu cea a poporului evreu și totuși, este adesea uitată sau chiar nu este recunoscută. Cele două culturi au suferit enorm în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în condiții similare și totuși, doar una dintre ele este recunoscută la scară largă. Aproape că nu există monumente dedicate victimelor rome. Până în prezent este încă foarte greu pentru supraviețuitorii romi ai Holocaustului să primească despăgubiri sau sprijin din partea statului. Actele părtinitoare împotriva lor sunt încă o practică larg acceptată în unele țări ale Europei, ceea ce îngreunează mai mult lupta romilor pentru a-și obține drepturile.

Teodora Prisacariu

Articolul a fost scris ca follow-up pentru turul de studiu Elie Wiesel 2020, editia a 4-a, organizat de American Councils for International Education (https://americancouncils.ro/programe/elie-wiesel-study-tour/about/). Vă mulțumesc pentru ocazia uimitoare de a participa la acest program.

Teodora Prisacariu este studentă la Facultatea de Drept a Universității Queen Mary. Adresa de corespondență este teo.doraprisacariu@yahoo.com.


Sitografie

[i] Encyclopedia.ushmm.org. 2020. Introduction To The Holocaust: What Was The Holocaust?. [online] Available at: <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/introduction-to-the-holocaust>.

[ii] Hancock, I., 2005. True Romanies And The Holocaust: A Re-Evaluation And An Overview. Palgrave Macmillan, pp.383–396.

[iii] Encyclopedia.ushmm.org. 2020. Roma (Gypsies) In Prewar Europe. [online] Available at: <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/roma-gypsies-in-prewar-europe?series=19>.

[iv] Roma & Sinti. 2020. Sinti & Roma. [online] Available at: <https://romasinti.eu/#about>.

[v] Roma & Sinti. 2020. Sinti & Roma. [online] Available at: <https://romasinti.eu/#about>.

[vi] Encyclopedia.ushmm.org. 2020. Persecution Of Roma (Gypsies) In Prewar Germany, 1933–1939. [online] Available at: <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/persecution-of-roma-gypsies-in-prewar-germany-1933-1939?series=19>.

[vii] Encyclopedia.ushmm.org. 2020. Genocide Of European Roma (Gypsies), 1939–1945. [online] Available at: <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/genocide-of-european-roma-gypsies-1939-1945?parent=en%2F10737>.

[viii] Romarchive.eu. 2020. Romania – Romarchive. [online] Available at: <https://www.romarchive.eu/en/voices-of-the-victims/romania/>.

[ix] Roma & Sinti. 2020. Sinti & Roma. [online] Available at: <https://romasinti.eu/#story/maria-stancu-costea>.

[x] Encyclopedia.ushmm.org. 2020. Genocide Of European Roma (Gypsies), 1939–1945. [online] Available at: <https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/genocide-of-european-roma-gypsies-1939-1945?parent=en%2F10737>.

[xi] European Holocaust Memorial Day for Sinti und Roma. 2020. The Struggle For The Removal Of The Pig Farm At The Former “Gypsy Camp” Near Lety U Písku – European Holocaust Memorial Day For Sinti And Roma. [online] Available at: <https://www.roma-sinti-holocaust-memorial-day.eu/rom/recognition/lety/>.

[xii] Roma & Sinti. 2020. Sinti & Roma. [online] Available at: <https://romasinti.eu/#story/maria-stancu-costea>.

[xiii] Roma & Sinti. 2020. Sinti & Roma. [online] Available at: <https://romasinti.eu/#story/maria-stancu-costea>.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.